Recunoașterea ca minoritate națională

Principalul argument în sprijinul declarării noastre ca minoritate naţională este că existăm noi, armânii, că vorbim această frumoasă limbă şi că avem conştiinţa etnică că suntem armâni.

Text de Mariana Bara

„Noi, Comunitatea Aromânã“ și falsul paradox

Cine suntem noi?

Atunci când spun noi vorbind despre Comunitate, despre demersurile noastre din anii din urmã, sunt uneori întrebatã „care NOI?“  Suntem mulți? Suntem de aici? Sunt cu noi și ceilalți armâni? Vorbim în numele tuturor? Ce vrem sã facem? Ce drepturi cerem?

NOI suntem frãmântați de multe întrebãri. Una dintre cele mai dese este „avem o þțarã, avem un stat?“ Unii zic cã dacã nu avem un stat anume, nu putem fi nici popor. Așa au învãțat mulți la școalã, cã nu existã popor fãrã stat, cã fiecare popor are un stat.

Aceastã afirmație este falsã.

Aceiași interlocutori întreabã: „Ce vreți voi acum, sã devenim un popor fãrã stat, sã fim ca țiganii?“ Sã ne oprim și sã meditãm. Câteva soluții se prezintã la aceastã întrebare:

a) Nu avem stat, deci nu putem fi popor, în concluzie trebuie sã  avem altã identitate, sã nu mai fim armâni.  Dar e imposibil, noi știm cã suntem armâni și știu și cei din jurul nostru.

b) Nu avem stat, dar suntem un popor distinct, pentru cã existã mai multe popoare fãrã stat, nu doar rromii, sunt și occitanii din Franța, bretonii din  Franța, bascii din Franța și din Spania, sunt friulanii din Italia și din Elveþia, ladinii din Italia, sunt laponii din Suedia, Filanda, Norvegia și Rusia, și câte alte popoare. De cele mai multe ori, acestea trãiesc de o parte și de alta a frontierei statelor.

c) Avem stat, dar nu suntem un popor în sine: aici, în România, așa ne-au învãțat la școalã, așa ne spun unii intelectuali ai noștri. Statul nostru este România, deci noi nu suntem o etnie armânã, ci români cu lunata / origine armânã, macedoni sau români din Macedonia. „România ne-a ajutat, acum nu ne prea ajutã, dar ne va ajuta, avem nevoie de un spate, nu putem supraviețui singuri“, auzeam la un cenaclu de poezie în anii ’90 în București.

d) Avem stat și suntem parte a unui popor distinct – afirmația pare sã înspãimânte pe unii: „asta vreți, o bucatã din România?!“ Dupã care  urmeazã „luãri patriotice de atitudine și demascãri“, din partea câtorva care imagineazã baroc interesul național în pericol.

Care este rãspunsul? Un stat al nostru avem acolo unde suntem, adicã peste tot în Balcani, unde strãmoșii noștri au clãdit statele naționale.  Pe documentul de identitate poate sã scrie naționalitatea armân numai dacã suntem recunoscuți ca popor. Deci nu este târziu: rãspunsul este cel de la punctul – d).

Cum ?

Va sã zicã avem un stat acolo unde existãm, pentru cã statul suntem noi, fiecare dintre noi, ca cetãțeni. Statul nu este numai al etniei majoritare. și minoritãțile au aceleași drepturi în statul unde trãiesc și care este în mod egal și al lor, și în primul rând dreptul de a studia limba maternã și de a-și afirma identitatea. Statul unde existã mai multe minoritãți, mai multe expresii culturale este mai bogat și mai deschis, mai liber, cetãțeni care nu-și ascund identitatea. Merg pe stradã și vorbesc armânește. Cine mã aude nu se mai mirã, acum România s-a deschis și oamenii cãlãtoresc, vãd  și cunosc cât de variatã e lumea și nu mai cred în uniformitate.

Acesta este falsul paradox: existã popor doar dacã are stat.

Statul nostru, al armânilor de aici, din România, este România, pe care o iubim și pentru cã spunem cine suntem și cerem ajutor pentru limba și pentru cultura noastrã.

O culturã care a supraviețuit în imperii, poate azi sã piarã?

Aceștia suntem noi, Comunitatea Armânã.

NOI și întrebãrile noastre:

Ce proiecte are armânamea de azi?

Unde suntem azi?

Încotro se îndreaptã armânamea de azi?

În această secțiune